Stelele sunt corpuri cerești mai mari decât planetele, compuse în principal din hidrogen și heliu în stare de plasmă.
În interiorul stelelor au loc reacții de fuziune nucleară care transformă H în He (iar în cazul stelelor masive și în elemente mai grele), reacții care degajă cantități importante de energie.
Această energie este disipată în exterior sub formă de radiații electromagnetice (lumină, infraroșu, raze X) dar și sub forma unui flux de particule care alcătuiesc „vântul stelar”.
Inclusiv Soarele este o stea.
Cele mai multe stele au în jurul lor sisteme planetare. Planetele situate în afara Sistemului Solar se numesc exoplanete.
Pot exista și sisteme de stele duble sau triple.
Stelele (sau sistemele de stele) se află la distanțe foarte mari unele de altele.
Steaua cea mai apropiată de noi este Alpha Centauri, aflată la 4,18 ani lumină. În Galaxia noastră sunt și stele situate la zeci de mii de ani lumină de noi, iar în Univers sunt și stele situate la miliarde de ani lumină de noi.
Stelele se nasc prin acreția unor nebuloase de gaz cosmic, intră într-o fază relativ stabilă (secvența principală) care durează miliarde de ani și apoi dispar în diferite forme.
În funcție de dimensiuni, stelele aflate în secvența principală pot fi:
- stele pitice roșii
- stele medii
- stele masive
- stele supermasive
Soarele este o stea medie.
Stelele pitice roșii când îsi termină combustibilul nuclear devin pitice albastre, apoi pitice albe (mai mici decât cele roșii) și în final se sting devenind pitice negre (numite așa pentru că nu mai luminează).
Stelele medii, trec la final prin faza de gigante roșii și apoi devin tot pitice albe și la final pitice negre.
Stelele masive și supermasive, când își termină combustibilul explodează dând naștere unor supernove, după care ce mai rămâne din stea se transformă într-o stea neutronică (în cazul stelelor masive) sau într-o gaură neagră (în cazul celor supermasive).
În stelele neutronice materia devine atât de densă încât protonul și electronul care alcătuiesc atomul de hidrogen fuzionează dând naștere unui neutron, iar stelele respective sunt alcătuite din această aglomerare de neutroni. Ele nu emit lumină în spectrul vizibil, în schimb emit raze X.
Unele stele neutronice au o mișcare de rotație rapidă și emit semnale în raze X la intervale regulate. Acestea se numesc pulsari.
Găurile negre sunt niște stele și mai ciudate. Ele sunt atât de masive, încât nici măcar fotonii nu mai pot scăpa din câmpul lor gravitațional. Nici un obiect ajuns acolo nu mai poate ieși. Ele pot fi totuși detectate indirect, deoarece în momentul în care o particulă este capturată de câmpul gravitațional al găurii negre, ea se va prăbuși pe gaura neagră, dar în același timp va emite un foton de raze X (care fiind la o distanță suficient de mare de gaura neagră poate să scape de acolo și să ajungă la noi). Așadar, găurile negre ne apar ca un spațiu întunecat, înconjurat de o „aură” de raze X.